calatorie cu nebunie

imagini memorate printre oameni,pietre, lacuri, paduri,caramizi.imagini patate de mancare ,de muzica, de povesti


Un comentariu

Süd-Tirol

Dragi cititori: in urma unor disfunctionalitati ale domeniului wordpress.com , nu am putut sa aducem acest post la forma dorita.Nici macar povestea nu este in intregime. Rezolvam  problema cu wordpress.com intr-o zi poate.Sab a pierdut deja a 3-a batalie cu un script mincinos.Dar e aproape de victorie…

Sab:

Surpriza de ziua mea: plecare in Tirolul de sud! La inceput, eram in vizita la tatal meu in Germania, in München. De ziua mea aflu ca urmatoarea zi era planificata o excursie in nordul Italiei, in niste munti de care stiu prea putin. Ce am aflat imediat: peste 3000 m si „poate si un pic ghetar” cum a prezentat tata situatia.

Am plecat usor la drum, cu rulota si cortul din dotare, destinatia fiind Naturno

( http://www.naturns.it/index.php?sys%5Blang%5D=it).

Am campat in Wald- Camping, care m-a impresionat foarte placut , as putea sa spun ca e cel mai bine organizat camping in care am stat. Plus ca are si piscina ( destul de mica insa) in care s-a delectat Gump zilnic. Eu..mai putin ca eram racita iar afara era un ger teribil. Apropo de ger, cred ca am fost votati „cei mai infofoliti oameni” ! Acolo se pare ca toti sunt obisnuiti cu clima mai rece si li se pare normal sa poarte pantaloni scurti …in conditiile in care eu ma gandeam serios daca sa apelez la a doua pereche de pantaloni.

Am prins doua zile superbe, si inca 2 ploioase. Noroc ca de cum am instalat rulota si cortul, vecinul de parcela –  care ne luase deja in primire cu glume si poate si cu o bere daca l-am fi bagat mai mult in seama– ne-a anuntat prognoza meteo: de sambata incepe sa ploua. Nu-i nimic, avem ce face si pe vreme urata. Suntem aproape de Merano, un oras pe care trebuia neaparat sa il vizitam. Vecinul cred ca vizitase deja tot. Statea…relaxat..bea bere…si imi mai spunea cate o gluma in dialectul lui pe care eu desigur ca nu il intelegeam dar la care radeam copios!

Acolo toti vorbeau oricum germana, in afara de un singur chelner de la o cabana care stia numai italiana…dar de care o sa va povesteasca Gump.

Asa ca urmatoarea zi am sarit in masina si am plecat spre Schnalstal. O vale cunoscuta mai mult pentru ski, dar care pe noi ne-a primit cu niste peisaje uimitoare de toamna . Ne gandeam atunci: Marius ar fi coplesit de asemenea culori si nu ar inceta sa faca poze si sa le descrie cu cele mai frumoase cuvinte!

Cam asa arata traseul facut de noi, unul usurel ( ca eram si cu „batranii”) dar superb. Am plecat de la lacul Vernagger si am ajuns impreuna pana la cabana Schöne Aussicht. Acolo eu si Gump am mai urcat un pic pana spre 3200 m pana cand puteam sa avem o priveliste si mai buna spre lanturile muntoase ce ne inconjurau. Am facut o sedinta foto si am coborat grabiti ca sa ii prindem din urma pe parinti.


Pana aici au fost amintirile foto din Valea Schnals.

mai sus se poate vedea destul de clar cum iahnia de fasole cu costita e un deliciu chiar si-n tirolul de sud.

Ziua 2 de soare. Alt traseu extraordinar de frumos. Nu ma pot decide care mi-a placut mai mult. Cred totusi ca asta este castigator. Martelltal.

Aici a fost si mai frig, si parca peisajul era mai spre iarna. Din loc in loc regiuni de gheata pe poteca, aveam in fata muntii acoperiti de ghetar, si soarele era asa de puternic ca imi venea sa raman numai in tricou. Bine ca nu am incercat asta!

Gump.

Plimbarea fermecatoare in tirol a inceput cum nu se putea mai bine din Munchen(cel mai nordic stat italian , cum mai spun oamenii locului ).

Valea care trece din Austria in Italia si taie muntii : Vinschgau Tal e plina de cultivatori de mere , de vii ,de castele si de cate o bisericute frumoasa .Asa ca  peisajul din turul frantei sau turul italiei l-am recunoscut imediat, aproape ca imi venea sa spun copilareste: ahh am mai vazut asta acum doi ani cand a trecut plutonul pe acolo….si pentru ca am adus vorba de pluton. Zona asta a fost de-a lungul timpului intr-o disputa de sute de ani intre austrieci si italieni. Daca dupa primul razboi mondial au avut-o austriecii , la sfarsitul celui de-al doilea a ramas Italiei.Prin munti am gasit bisericute comemorand mortii din razboaie si cateva placute  in care e povestit  romantat frontul de la 3000m. Eu in urma lecturii , am ramas cu ideea ca mai multe victime a facut frigul si altitudinea decat au facut gloantele.Si cum dupa al doilea razboi mondial zona a revenit in intregime Italiei , confruntarile cu partizanii au existat pana in ’70 cand zona a devenit autonoma sub numele de regiunea autonoma Trentino-Alto,provincia Bolzan-Bolzano. Datele despre autonomie , partizani , atentate le am de la Bogdan.Ce a iesit din imbinarea de germana cu italiana , din austrieci si italieni e nemaipomenit.Despre orasele de pe Vinschgau Tal(Val Venosta) imi voi aminti alta data. Insa pot sa va spun ca a fost dragoste la prima vedere. Atmosfera e mixata de suflul italian si cel austriac iar turistii  colorati sunt preponderent din Germania.Asa ca zona asta m-a dat gata prin arhitectura frumoasa, prin atmosfera boema si prin serviciile si organizarea locala nespecifice Italiei. Chiar si preturile mi s-au parut mult mai cu bun simt decat in alte zone din Italia.

Noi am de-a lungul acestei vai am petrecut noptile in Naturs-Naturno. Un sat-orasel cochet pe care-l vedeam doar din masina dimineata la plecare si seara la intoarcere.Eh si incepe si muntele , prima zi de dupa prima noapte dormita in cort , noapte in care a inghetat cu brio ce era prin jur. In prima zi cum bine spune Sab am mers pe Schnals Tal. Christel ne-a anuntat de cu seara sa nu ne asteptam la peisajele din alta lume pentru ca nu e chiar asa , se face turism de masa si lumea vine mai mult datorita reclamei. Asa ca ma asteptam la o mizerie ca la Balea. N-a fost sa fie. Lume multa  din seria kokalarii lor sunt mai buni decat ai nostri. Valea e superba pana sus desi intr-adevar in partea alpina vuieste de camioane si excavatoare pentru ca acum ultima parcare e la 2000m iar ei vor sa traga soseaua pana la 3000m. Sa fie sanatosi cu planurile lor , noi am mers mai mult pe o brana pe versantul opus celui cu telecabina pana la ghetar.Pesaijul e frumos in special prin alternanta culorilor , orientarea sudica facand ca padurea de conifere sa urce  la peste 2200m in special zada care m-a imbracat de mai multe ori din cap pana-n picioare in portocaliu. Ce mi-a placut e ca  am urcat un munte de 3000m perfect uscat pe partea sudica fara fir de zapada iar odata ajuns in creasta situatia s-a schimbat total in fata nordica. Zapada, lacuri inghetate , varfuri inzapezite , ghetarii la ceva mai mare departare, partiile ceva mai aproape  si mai jos , perfect batute si intretinute.Doua lucruri mi-au ramas in minte din Schnals Tal.Primul episod :”3 baieti si multe limbi straine”. Eu, un poliglot prin definitie , ajuns la cabana Schone Aussicht, la bar am dat de un asiatic care vorbea numai italiana. Asa ca ne-am inteles de minune numai ca am asteptat cam mult dupa un ceai. Dar timpul…timpul eu nu l-am pierdut  ci  am ajutat un biet austriac/german care nu stia italiana ce vroia clatite dar nu prea se intelegea cu vorbitorul de italiana . Am incercat ! am tradus !  m-am simtit bine! (eu nu stiu italiana). Bucuros ma duc sa-i zic  lui Sab noua mea victorie in lupta cu limbile straine. Austriacu care nu stia decat germana era si el afara si ascultand povestea mea a concluzionat  cum nu se putea mai bine intr-o romana de nota 10: „Sau mai bine intrebam in romana! ”

A doua vale , Martell Tal , in a doua zi cu soare  a fost ceva total diferit. Fara excavatoare la 2900 m , fara fire si telecabine, doar o vale imensa in latime pe care daca o urmezi constincios ajungi la piciorele ghetarilor Cevedale mai aproape si Ortler un mai departe.E o zona de parc de national foarte misto intretinute , in sensul ca nu se vede mai deloc mana omului intreprinzator .Am urcat ceva mai putin decat cu o zi in urma dar stand numai cu ochii pe sus pentru ca spectacolul era unul nemaipomenit.Ghetari in stanga , si inante si in urma. Treceam pe langa ei fara mila si ne uitam la urmatorul din raza vizuala ce ni se  parea mai frumos. Si asta pana la vreo 3000m unde am ramas un pic pe ganduri langa o creasta superba ce incepea chiar de langa noi uitandu-ne spre Ortler….frumos, frumos tare.

Reclame


3 comentarii

Valea lui Stan


SAB.

Pana sa ajungem up-to-date la calatorii, revenim cu povestea unei ture pe care am facut-o prin august cu Marius. Valea lui Stan.

Plecarea devreme de tot ( Marius trebuia sa fie seara la o nunta) . Eu abea intoarsa din Grecia, m-am trezit buimaca dar sigura ca am chef de o tura chiar si  scurta.

Intrarea in vale am gasit-o usor, ne-am ratacit insa un pic dupa primii pasi pentru ca am luat o poteca gresita ce urca spre ..nimic..sau poate spre alt loc de pipi..pentru ca desigur zona era plantata cu hartii igienice la fiecare pas. Ne-am prins ca trebuie sa urmam firul apei si in scurt timp am scapat si de rahati. Ce a ramas? Frumusetea vaii! Ma gandeam atunci la toti cei care opresc masina sa se pozeze cu cascada artificiala care se afla la intrarea vaii, daca ar stii….dar mai bine ca nu stiu!

Poteca te duce pe langa rau, te pune sa traversezi de pe o parte pe cealalta, si in locurile dificile e amenajata cu scari. E deja un traseu marcat!

La un moment dat poteca urca lasand canionul mai jos, unde noi ne uitam cum Gump se lupta cu apele. El stia de mult ca valea se face si prin apa, asa ca a dat-o inainte curajos ca deja se udase la bocanci. Noi am ales calea sigura si pot sa spun ca ne-am speriat un pic cand l-am vazut ca nu reuseste sa treaca de o saritoare pentru ca apa il da jos. El spune ca ce a fost mai greu nu am vazut noi! Coboara Marius in intampinarea lui. Ajung si eu in scurt timp dar ma intampina Marius : E bine! E un pic speriat, a cazut de cateva ori! Sa ii dam tricoul jos sa vedem daca e lovit! Era bine, nu avea nimic, doar apa in toate colturile.

Gump.Am mers cu mariusica pe aceasta vale nemaipomenita. Primul canion eu nu l-am ratat desi poteca mergea pe sus si ocolea problemele.Am intrat hotarat sa nu scap nici o gura de aventura .Asa  ca au fost cateva guri mari de apa. Asa cum mi-am dat seama cand am iesit , debitul era de 3-4 ori mai mare decat de obicei in aceea perioada. Cand s-a ingustat foarte tare insa m-am cam panicat si -am inceput rapid sa dau din brate  lasand la o parte orice urma de mandrie de a merge in doua picoare si cu capul sus deasupra apei . Curentul era puternic si simteam cum ma cucereste raceala specifica cimitirului.Da am trecut de partea asta, am ajuns la o portiune unde peretele facea usor o treapta putand continua lipit de perete aventura canionului. Ultima incercare in Infern a fost o saritoare de 2.5-3m (probabil o exagerez ), in care practic firul stramt al canionului era blocat de un bolovan ce-mi trecea  cu brio peste cap.Apa isi facea loc prin laterale asa ca  am incercat o abordare in forta si hotarata de a escalada prin stanga cu apa batand la usii mintii mai precis chiar in frunte. Cand am gasit prize la mana sa ma pot trage deja era prea tarziu scapasem piciorul dintr-o priza si :bang cu fundul de stanca si cu apa peste cap. Ma ridic si la fel de hotarat incerc prin dreapta bolovanului pe langa un bidon de ulei cred ca Aral, asa pentru reclama ecologista. Clar aveam mai mult sprijin si puteam sa vad mai clar o varianta de iesire fiindca venea mai putina apa insa prizele de picior erau mult mai sus . Metoda a fost buna pana cand am cazut din nou , de data asta mai dureros. A treia oara tot fara succes ,frustrarea era la cote ingrijoratoare, insa  a patra oara… nu am mai facut nici o greseala si-am iesit. Am ajuns undeva cat sa-i vad si pe Marius si Sabina mai sus pe poteca, ei imi strigau ceva eu le spuneam ca e cam rau, nu prea ne intelegeam si usor pana la final am iesit din primul canion. Valea in rest e superba cu multe treceri peste cascade superbe pe niste scari suspendate dar sigure. Asa ca dupa ce m-am uscat a mai venit un canion ce nu se mai ocolea dar era  lejer si -am trecut toti zambind prin el .Orientarea la finalul vaii cat se ne dam seama pe unde sa iesim spre lacul vidraru a fost doar cat se ne dea incredere in noi.

O vale superba cu foarte multe cascade spectaculoase foarte frumos amenajata si care ,sper eu din egoism ,sa nu intre prea curand in circuitul turistic al traseelor marcate.



ne-am luptat cu poteca marcata de compost la inceput si-am gasit intrarea in vale prin stanga pozei.aveam la noi cateva poze de orientare de la altii:)


o cascada cam plictisita , momindu-ne sa mergem repede in sufletul vaii

iar mai jos ma uitam cu nerabdare la ce frumos e canionul pe care ei vroiau sa-i ocoleasca

si cand am reusit sa ies din tara minunilor am sarbatorit lumina ochilor cu un spectacol de cascade

un al doilea canion linistit si receo echipa intreaga si fericita

si-o strunga ca o poarta catre cer cum ar zice prietenul Galdon.hai ca-mi dau lacrimile ca s-a terminat valea, asta-i ultima poza.

NB : Valea ar trebui supranumita valea celor nu stiu cate cascade sunt in total pentru ca sunt fermecatoare.

Fotograful a fost Dumitrel Marius,el a alergat , a cautat si-a  gasit cele mai interesante forme de trepied prezente pe v lui stan.