calatorie cu nebunie

imagini memorate printre oameni,pietre, lacuri, paduri,caramizi.imagini patate de mancare ,de muzica, de povesti


2 comentarii

cheile carasului si cheile beusnitei.sfarsit de iulie

Gump. Sunt deosebite prin linia unduita , apa repede si limpede ce le-a taiat foarte frumos.Alterneaza  coturile largi intr-un ritm uimitor  coturile stramte si inguste ce starnesc un ecou puternic intre peretii inalti si calcarosi.Am parcurs portiunea interesanta din chei.

La un moment dat ei s-au oprit din motive de pensionareala ,iar eu am continuat inca vreo juma de ora pana cand raul a iesit din chei ,a  facut dreapta si s-a domolit .In stanga niste poieni imense si poteca ce urma sa se incurce spre Pestera Comarnic.

Si cum ne intorceam spre masina lasata in Carasova cum primim cea mai grea lectie de umanitate. Educatie civica.Cultura si civilizatie. Comunicare inter-etnica.Crestinism!ne intalnim cu un grup de oameni care veneau dinspre Pestera Comarnic. Aratau rau.Foarte rau. Nu intelegeai daca aveau un handicap , daca erau boschetari sau care era elementu comun intre ei , ce se intampla ,de ce erau acolo.Sub poteca pentru intrarea in Pestera Liliecilor s-au regrupat. Pe drum intru in vorba cu aproape singuru din ei care articula normal cuvintele si se exprima cursiv.Un ungur inalt si atletic cu un suflet ce ne-a dat o palma sa o simtim toata ziua.Nici nu prea am discutat despre asta in aceea zi,stiam fiecare ce e de inteles.

Tipu asta(imi pare rau ca nu i-am retinut numele) venise cu o trupa de tineri/oameni ai strazi in natura.Si gata .Ce sa mai, simplu! Stateau cu corturile la Pestera Comarnic si faceau trasee.Se goaspodareau singuri.El alegea traseele , le dadea harta, ii organiza cu mancarea cumparata de el .Vroiau sa viziteze si Pestera Comarnic da nu prea le ajungeau banii .Era 10ron/pers iar ghidu nu le facea reducere de grup. Nu le strica buna dispozitie mai ales ca reusisera sa mearga in grup 4-5h si se pregateau de alta pestera .Mai mult era mahnit el ,liderul grupului.Nemaipomenit.

Drumul spre beusnita e foarte frumos, mai ales ca dupa ce iesi din Oravita mergi pe o sosea cu 2 sensuri si-o singura banda.

Un drum linistit cu priveliste numa buna sa te ia somnu asa cum ne incerca pe noi ca am ajuns dupa amiaza.Insa am ajuns si in forestieru de 5km spre pastravarie si Cantonu Bei.Era duminica . Ne-am dat jos din masina, sa poata sa faca slalom doar  Sab,  pana s-a plictisit si ne-a asteptat ca deja drumu era foarte lejer.La locul de campare : vreo 10 masini.Doua aveau muzica la maxim,normal ca ne-am speriat . Un camping foarte frumos cu un foisor numa bun in mijloc sa nu pui primusu in veranda cortului.

Beusnitele le-am vazut pe inserat , intr-un spectacol extraordinar.Trei zile pline inante a plouat,iar noi am nimerit intr-o mica portita de cateva ore. Intai am ajuns la o salba nemaipomenita de cascade ca la finalul zilei sa o vedem pe ea.Beusnita I. Imensa ,cu multe culori si foarte multe vartejuri aruncate  in bolovani imensi lucru ce facea ca perdeua de apa sa se intinda pe vreo 20-30 de m latime.

Am simtit cat am stat acolo o relaxare ……  ,cred ca daca s-ar  practica si la noi tehnici alternative in psihiatrie , cascada mare a beusnitei ar fi locul de top in pelerinaj.

Drumu spre casa a fost trist , ploios , plin de ceata pe serpentinele de la Oravita spre Bozovici. Printre altele am dezbatut si semnul rau atunci cand pleci la drum. A vazut Cati o bufnita.Eu am zis sa ne oprim. Sa stam pana  iesim din semnul bufnitei.N-am avut succes.Catia a vazut 3 berze si-a concluzionat: 3-1 pentru semnele bune!

Cortul nostru izolat

Sab:Cheile Carasului le-am facut plecand de la Garana de dimineata, lasand masina sa ne astepte in soare pe marginea drumului M-am intors totusi din aceasta excursie in care am incercat noi sa combinam un festival de jazz cu parcurgerea unui traseu de munte, cu concluzia ca asa ceva nu se poate. Normal ca nu am reusit sa vedem cheile Carasului cum trebuie, desi Gump are impresia ca de unde ne-am intors noi mai era foarte putin, eu ii spun ca sunt sigura ca am ramas cu o mare parte din chei neparcursa. Mai ales ca eu am fost acolo acum multi ani si stiu ca am mers destul de mult si tot nu am facut cheile in intregime. Nu pot sa zic ca am fost impresionata de ce am vazut. Tocmai de aia traiesc cu impresia ca am ratat partea frumoasa. Mi-am adus aminte totusi cand am vazut intrarea in pestera liliecilor,

cum acum multi ani cand am fost in acel loc cu niste prieteni de familie, am urcat cei aproximativ 10 m de perete pana la intrarea in pestera, si am parcurs un pic din galeriile sale.Din lipsa de timp si mai ales de echipament corespunzator a trebuit sa ne intoarcem. Am coborat insa in rapel, primul meu rapel . Mi-am amintit cu placere de acele vremuri in care incepeam sa iubesc muntele, si mai ales speologia, pe care din pacate nu am reusit inca sa o practic cum trebuie. Poate in viitor reusesc sa il conving pe Gump sa facem si asta..desi nu cred ca e mult de convins, el sigur va fi bucuros.

Revenind la cheile Carasului, sper sa revin la ele :). Am plecat apoi cu toata tabara de 4 oameni inghesuiti intr-un matiz, cu 2 corturi si toate oalele si primusurile si izoprenele si lista e mare. Visam inca sa facem cheile Nerei. Am auzit atata despre cat de frumoase sunt, si acum 2 ani fusesem atat de aproape sa ajungem acolo daca nu ar fi intervenit niste schimbari neprevazute si neprietenoase de planuri.

Am oprit la cantonul ochiul Bei, si desi era cam 7 seara am hotarat sa fugim sa vedem cascadele Beusnitei. Drumul era scurt, cam de vreo jumatate de ora, asa ca ne-am luat frontalele pentru orice eventualitate si am pornit.

Doi pechinezi simpatici ni s-au alaturat

Eram numai noi in padure si ne simteam mai liberi si mai linistiti ca oricand. Parca intram intr-un loc fermecat, zic asta pentru ca atunci cand am vazut cascadele mi s-au parut ireale.Ce noroc ca nu mai era nimeni care sa ne strice acest sentiment. Drumul este usor accesibil si pun pariu ca pe vreme buna si in timpul zilei este plin de ‘turisti’ amatori de frumuseti ale naturii la care se ajunge cu masina.

Dam de prima cascada. Cade usor in trepte, parca imbracand pietrele si stancile, nelasand nici un strop sa scape din armonia Beusnitei umflata inca de ploile ce tocmai cazusera.

Urmeaza lacul ochiul Bei. Un turquoiz aproape nenatural . Eram deja coplesiti.

Ajungem apoi la cea de-a doua cascada. Total opusa primei. Parca pusa acolo sa contrasteze cu prima. O cadere mare de apa, rea, spumoasa, care arunca stropi cum indraznesti sa privesti spre ea. Un mic pod e amenajat asa incat sa o poti privi mai de aproape.

Reclame