calatorie cu nebunie

imagini memorate printre oameni,pietre, lacuri, paduri,caramizi.imagini patate de mancare ,de muzica, de povesti


Scrie un comentariu

Izverna si atat

Sab:

Nu stiu ce as putea sa mai adaug la cate s-au spus despre acest loc. Pentru unii nu inseamna nimic. Pentru altii inseamna casa. Pentru unii inseamna un loc pitoresc de drumetie . Pentru altii un loc in care sunt invitati de un prieten. Pentru mine a insemnat totusi altceva. Plecata din tara de aproape un an ( ce repede trece timpul) sunt influentata de propriile sentimente cand ma gandesc la Izverna. Si totul se reduce la un anumit sentiment, o clipa extrem de personala, in masina la Matei mergand pe drumurile serpuite de langa Izverna, auzind deja clasicul lui CD cu Vali Sterian si pe geam….pe geam niste imagini pe care nu pot, si nici nu are rost, sa le descriu. Raman in mintea mea, in inima mea. Asta a insemnat pentru mine Izverna. Asa raman si eu un pic legata de acel pamant, asa cum pana acum probabil au ramas toti cei pe care i-au purtat pasii prin acele locuri.

SAMSUNGPoze nu avem multe, tot ce am vazut tinem in suflet.

Varianta mea insa e mai putin spirituala indreptata spre laic. Cand sa lasam si noi rucsacul la conacul lui Matei de pe sala aud muzica , si intreb : au scos boxele pe geam? -Da! si instrumentele…asa le place lor live. Asa ne -a placut si noua doua zile sa simtim un week-end cum n-am mai trait de mult printre de oameni vii traitori neinfluentati de altii sau dupa retete ce nu li se potrivesc luand bucuriile si necazurile in serios in fiecare minut pe pamant mehedintean. Pe langa faptul ca am realizat ca pot sa duce traditia mai departe  sa fac precum bunica mea cea mai gustoaasa friptura direct in soba  pe taciuni, lucru de care sunt foarte mandru  mi-am dat seama ca ecologia si-o viata mai frumoasa in natura  e aproape de mine si nu trebuie cautata la intalnirile unde se discuta bugete enorme pentru ecologie sau in satele ecologice -exclusiviste in care trebuie sa ai grija de suflet dupa reteta vindecatorului / indrumatorului x sau y. Viata frumoasa in natura am vazut-o cu ochii mei  Mehedinti la vecinii lui Matei oameni care m-au impresionat!

In Isverna sunt si multe trasee frumoase care duc spre Crovuri, Valea Cernei despre care altii au scris si au fotografiat mai frumos decat as fi putut eu . Pur si simplu cautati povestile !

SAMSUNGciobani trecand spre valea cernei

SAMSUNG

noi cu  morarul20121015_114525 20121015_114546

microhidrocentrala un pic mai veche dar perfect functionala .20121015_114645


Un comentariu

Oberstdorf, acolo e de trait

Asa mult ne-a placut in Oberstdorf ca weekendul urmator ne-am urcat in masina si i-am mai facut o vizita lui Tim. Am ajuns lejer pe la 12 acolo, luandu-ne timp inainte sa bem cafeaua in liniste si sa lenevim ca de sambata dimineata. Acolo ne-a intampinal Tim care a fost bucuros sa ne faca un tur al casei lui si al orasului si sa ne invite sa stam si peste noapte la el. De ce nu?

Orasul dupa spusele lui Gump e prea batranesc. Pentru mine a fost perfect. Numai case frumoase, multe posibilitati de trasee de catarat, de trekking sau bicla, Tim isi lua laptele si carnea direct de la tarani, toata lumea se cunostea, si centrul desi mic, era plin de turisti si de viata. Dar ce m-a cucerit definitiv a fost ideea de a ma trezi in fiecare zi cu privelistea muntilor in jur. Asta mi-am dorit toata viata, primul lucru pe care il vad pe fereastra cand ma trezesc sa fie un munte.

Asa ca sambata ne-am catarat:

Am punctat si primul meu traseu cap. Nu a fost mare lucru, dar pentru mine a fost extraordinar!

Seara ne-am retras la o bere in curtea lui Tim, stand intinsi pe iarba si povestind. Tim ne-a aratat pozele lui din excursiile in Alaska si am ramas cu gura cascata.

Duminica a inceput urat, cu ploaie torentiala, si eram aproape hotarati sa plecam spre casa. Pana am terminat cu micul dejun am vazut ca incepe sa se lumineze asa ca am hotarat sa dam inca o sansa acelei zile.

Am pornit la un scurt traseu condusi de Tim care ne descria foarte frumos toate varfurile din jur. Incet incet a inceput sa se arate soarele total, si sa fie (cum spune Marius) „o vreme de manual! „. Am parcurs un drum asfaltat de cativa km pana  la o cabana de unde pornea traseul nostru. Urmarind poza de mai jos traseul mergea prin dreapta cascadei si iesea apoi undeva in stanga ei , in dreptul unui lac superb de unde si izvora acel rau.

Tim fascinat de un sarpe:

Tim, it seams like you made it out allright this time!  Better not force your luck! 🙂

In poza de jos se vede cabana pe care am lasa-o in spate si mai sus drumul pe care l-am parcurs pana la ea.

Din perspectiva mea insa , sus vazutul , Oberstdorf  are avantajul ca ofera foarte multe vai foarte apropiate intre ele (adica nu 10 km)fiecare lasandu-ti tot felul de posibilitati de a junge in creasta. O creasta superba , lunga , ce deschide imagini superbe catre varfuri de cca 2500m. adica destul de inalt cat sa te simti bine, dar in mare parte foarte accesibil. Cel mai placut lucru pentru mine insa a fost  ca m-am simtit liber sa aleg orice poteca vreau sa-mi fac orice traseu vreau.In multe masive alte asemanatoare ca frumusete de prin imprejurimi sau mai departate , turismul industrial iti ingradeste informatiile in jurul instalatiilor si carciumilor ce le poti gasi in cateva trasee incat daca vrei cu adevarat sa-ti faci un traseu ajungi sa pierzi  multe ore in plus cautand accesul in trasee. iar presiunea asta n-am simtit-o cand m-am uitat in Oberstdorf.

revenind la week-endul cu pricina ,m-am relaxat cum demult nu mai avusesem parte. catarat juma de zi sambata cu bere ascunsa in iarba din spatele pensiunilor dragute iar a 2-a zi un traseu ce poate fi descris in 3 etape :

1 pe drumul de legatura semi-forestier catre intrarea in traseu , tim bucuros ca a vazut un sarpe in drum l-a agitat cu un bat vreo 10 min incercand sa puna mana pe el sa-l studieze pe-ndelete…insa sarpele i-a intors doar replici agresive incercand sa-l muste stricandu-i oricarui pasionat tot chefu. Asa ca seara l-a cautat pe net pe serpisor si l-a gasit pe wikipedia la veninosi. Bravo Tim tine-o tot asa …esti cel mai bun. Si mai bun a fost un mos simpatic care se oprise si el la sarpe pe care l-am intrebat daca e veninos mos care ne-a raspuns foarte sigur pe el ca NU.

2 traseul pana la lacul (glaciar desigur:)) ) e foarte misto numai cu urcare abrupta vreo 2.5h si 800m dif. de nivel, poteca traversand 2 cascade superbe numa bune cat sa nu cari apa cu tine.ahh si sigur de altfel. Tim si-a semi camuflat bicicleta in niste boscheti uriasi(un ochi de cunoscator ar fi ginit-o din creasta,si-n 30 de min era la ea pe ocolite).

3.retragerea cu spatele la furtuna l-am facut in cel mai distractiv mod : pe roller. O trotineta cu roti de 20′ , cu care poti sa faci drifturi , sa sari , sa te rasucesti daca vrei …si cel mai important : sa nu te mai doara talpile ca dracu dupa 7 km de asfalt

PS            Telemeaua de Oaie (numai aceea grasa cu gust puternic  , untoasa, care se taie felie subtire si nu se sfarama)  incepe sa sparga granitele  gusturilor balcanice ,Tim fiind coplesit de experienta branzei telemea  cu rosii.

Lacul Seealpsee:


Coborarea de pe munte a capatat un alt farmec odata ce am descoperit aceste trotinete nemaipomenite care ne-au ajutat sa ajungem in timp record inapoi in Oberstdorf. Faptul ca ploua nu ne-a descurajat si nici impiedicat, ba chiar a facut experienta mai frumoasa! Gump a dat normal niste drifturi cum numai el stie sa faca.

Oberstdorful sau ce priveliste am putea avea dimineata la trezire:


4 comentarii

braul de mijloc , intrand pe la refugiul ascuns si iesind prin anghelide

Sab:

Traseul: Plaiul Foii- malul galben-refugiul sperantelor- scara de fier -braul de mijloc-traseul Anghelide

Echipa s-a format spontan as putea spune, in urma postului de pe FB al lui Matei in care intreba daca merge cineva la munte in Crai. Gump care pandea de mult o asemenea ocazie s-a aratat imediat interesat. Matei se intalnea cu inca 5 prieteni in Plaiul Foii. Galdon anuntase de mult ca merge pe munte cu noi. Eu am aflat ultima!

Am pornit la drum sambata dupa-masa, cand  am reusit cu greu sa ne revenim dupa petrecerea de vineri seara-noaptea. Ajunsi in Plaiul Foii, facem cunostiinta cu noii prieteni de drum si cu frigul de acolo. Ne strangem toti in jurul focului si incercam sa ne incalzim cum putem. Eu ma gandeam numai la cat urmeaza sa tremur in cort. Pana la urma supravietuim cu brio noptii,  si ne trezim cu totii gata de drum. Intre timp se schimbase ora, fapt ce ne deruteaza pe toti. Se ridica intrebarea: Cat este ceasul? ora noua? Vine si raspunsul: Ora opt dupa ora noua! Deci e opt? Da, ora noua!

Pana la urma nu mai conteaza, important era sa plecam si sa incercam sa gasim intrarea in traseu, ceea ce era ,din cate am inteles, destul de greu. Facem initial o incercare pe o poteca ce ajunge sa se piarda, ne intoarcem si avem norocul sa gasim o casa cu o femeie draguta care ne indruma corect catre refugiul ascuns. Eu eram foarte emotionata sa descopar aceasta parte a Craiului care mi-a fost ascunsa pana acum. Ma mai gandeam si daca ma voi ridica la inaltimea colegilor mei de echipa, si speram sa nu ii tin in loc. Am ajuns la Malul Galben, de unde am inceput urcarea spre refugiul Sperantelor. Am urmat poteca pana cand am ajuns la un punct de belvedere, de unde nu se mai putea continua. Noi am profitat de ocazie ca sa facem o pauza de masa, in timp ce Matei a dat o tura in jur pentru a gasi traseul. Ne-am intors un pic si am gasit si poteca corecta. Ajungem la refugiul Sperantelor unde nu zabovim mult. Era deja ora 2 si pierdusem destul timp. Continuam drumul intrand pe Braul de mijloc si ajungem sa vedem Padina  lui Calinet si sa coboram Scara de fier. Aici incepe sa ma incerce o oboseala de care am scapat destul de rapid cantand in gand cantece de munte. Vaile pe care le traversam si peretii de stanca ma coplesesc si nu reusesc sa gasesc o modalitate sa merg uitandu-ma numai in sus. Luciana ne tot ameninta ca mai e putin si ajungem la Termopile, asa ca toti eram alerti si intrebam obsesiv daca am ajuns sau nu. Pana la urma dam de intersectia cu Valea Podurilor, marcata pe o stanca “VP”. Acolo era si Termopile. Pornim mai departe cu un sentiment de multumire. Urmeaza zona la placi, si apoi traseul lui Anghelide. Coboram un grohotis al naibii de enervant. La un moment dat vad 2 bolovani care se rostogolesc spre mine, si astept sa vad cam care e directia in care o vor lua. Aleg totusi sa fac un pas spre lateral si sa ma lipesc de stanca. Gump s-a ferit si el si am grabit pasul pentru a scapa de zona respectiva. Nu trece mult si dam de intrarea in Canionul Negru. Sunt foarte incantata sa ajung acolo mai ales ca il vazusem in poze si mi se parea extrem de frumos. Normal ca nu am fost dezamagita. Parea ca e un loc special facut de munte pentru a  permite trecerea unui singur om. Incepe sa se insereze, desi era numai ora 6. Cand iesim din canion isi fac aparitia primele stele. Desi a trebuit sa continuam traseul pe intuneric, si eram destul de obosita,  am putut  sa ma bucur privelistea acelui cer atat de senin incat cu greu reuseai sa gasesti o parte fara stele. Luciana ne-a dovedit ca stie drumul “cu ochii inchisi” si mare noroc am avut cu ea!  Am cunoscut niste oameni foarte frumosi, fapt pentru care ii sunt recunoscatoare lui Gump pentru inspiratia de a raspunde invitatiei lui Matei.

Azi stau si rememorez in timp ce scriu toate peisajele pe care le-am vazut ieri si parca inca sunt  acolo bucurandu-ma si nevrand sa ma mai intorc aici in oras.

Gump. Am raspuns la invitatia catre univers a fratelui Matei, si-am plecat sambata seara in plaiul foii.Si bine am facut . Ce-a urmat a fost cea mai misto si mai concentrata tura de anul asta spectaculoasa la fiecare pas aproape. Perspective  cosmice si lucrari de sculptura a timpului si-a ploilor in peretii abrupti ai pietrei craiului ce mie mi-au adus aminte de piesele lui Rodin.

O alta surpriza placuta a fost gasca lui Matei, eu cu Sab si cu Galdon ne-am inteles foarte bine la traseu cu ei .Nu mai mersesem in 10 oameni din liceu cred.Si nu ca n-a fost rau de data asta ,ba chiar a fost foarte frumos.

Duminica dimineata  , dupa ce-am primit colindatorii(Matei vroia sa-i deschidem usa cortului) la 7 dupa ora noua,am facut o mica incursiune pe v.ursilor unde am cautat  aiurea  traseul spre refugiul ascuns. Ocol suficient cat sa ne destindem si radem cu pofta  cand dupa ce am agatat o femeie care lua apa din rau iar  ea  ne-a dat informatiile corecte si ne-a calauzit prin curtea ei, i-am rupt si-o barna la gard(adevaru e ca era cam putred).Usor si cu chef am ajuns la Malul Galben unde am refuzat hornu nisipos si am urcat direct . Alt moment scurt de ocol la o belvedere numai buna cat sa punem lucrurile la punct si cu foamea ca ulterior sa gasim valcelul ce trebuia urcat. Prieteni, noi nu ne-am bazat pentru orientare decat pe o harta generala a pietrei craiului si pe o descriere vaga a traseului. In problema orientarii si-au aplecat serios atentia Matei , Luciana si Marian care mai fusesera si/sau stiau cateva repere clare . Cu ajutorul lor am ajuns si la refugiul ascuns , si la celebra scara de fier si la mult celebra Padina a lui Calinet, ne-am bucurat privirea si la trecerea pe sub peretii imensi cu formatiuni abrupte , imperioase si pline de creneluri.Intr-un moment numai bun al zilei adica inainte cu mult sa se intunece am ajuns intr-un amfiteatru imens …armonie, radicalitate, forme finisate realist. Misto , foarte misto amfiteatrul prin care traseul trece chiar pe la baza. Intre chestiile misto sunt si cateva grohotisuri semnificative si neprietenoase. Un pic inante de Anghelide am urcat  pe langa o fisura foarte frumoasa ce e taiata intr-un perete intreg . Iar Anghelide incepand cu hornul negru…e mai mult decat fermecator. M-a uimit cat de stramt e si ce frumos se vede de sus crapat intre cei dei pereti imensi. E plin de frumusete de la inceput pana iesi din el. Am vazut multe foto cu el dar pe viu si de sus transmite mult mai mult. Finalul zilei ad-literam a fost un pic dupa degetul lui Anghelide , dupa care am aprins si frontalele si ne-am cautat usor drumul prin grohotis si prin padure pana la mult dorita ciorba de fasole pe care am ajuns s-o mancam abia in Sinaia. Finalul n-a fost lipsit de emotii de toamna si de seara, cate o julitura, cate o taietura, cate o eschiva la o piatra .  Galdon si-a pus cu succes umaru la loc dupa ce a iesit de la locul lui la o alunecare..noroc cu experienta.

O iesire de duminica intr-un Crai spectaculos ca de fiecare data cu un cer senin si -o echipa  frumoasa:Eu cu Sab  ,Galdon, Matei, Luciana, Marian,Cristina,Craita,Dexter.

Mai multe poze si mai misto:http://www.mateilaudoniu.ro/?p=894

Această prezentare necesită JavaScript.


Un comentariu

Süd-Tirol

Dragi cititori: in urma unor disfunctionalitati ale domeniului wordpress.com , nu am putut sa aducem acest post la forma dorita.Nici macar povestea nu este in intregime. Rezolvam  problema cu wordpress.com intr-o zi poate.Sab a pierdut deja a 3-a batalie cu un script mincinos.Dar e aproape de victorie…

Sab:

Surpriza de ziua mea: plecare in Tirolul de sud! La inceput, eram in vizita la tatal meu in Germania, in München. De ziua mea aflu ca urmatoarea zi era planificata o excursie in nordul Italiei, in niste munti de care stiu prea putin. Ce am aflat imediat: peste 3000 m si „poate si un pic ghetar” cum a prezentat tata situatia.

Am plecat usor la drum, cu rulota si cortul din dotare, destinatia fiind Naturno

( http://www.naturns.it/index.php?sys%5Blang%5D=it).

Am campat in Wald- Camping, care m-a impresionat foarte placut , as putea sa spun ca e cel mai bine organizat camping in care am stat. Plus ca are si piscina ( destul de mica insa) in care s-a delectat Gump zilnic. Eu..mai putin ca eram racita iar afara era un ger teribil. Apropo de ger, cred ca am fost votati „cei mai infofoliti oameni” ! Acolo se pare ca toti sunt obisnuiti cu clima mai rece si li se pare normal sa poarte pantaloni scurti …in conditiile in care eu ma gandeam serios daca sa apelez la a doua pereche de pantaloni.

Am prins doua zile superbe, si inca 2 ploioase. Noroc ca de cum am instalat rulota si cortul, vecinul de parcela –  care ne luase deja in primire cu glume si poate si cu o bere daca l-am fi bagat mai mult in seama– ne-a anuntat prognoza meteo: de sambata incepe sa ploua. Nu-i nimic, avem ce face si pe vreme urata. Suntem aproape de Merano, un oras pe care trebuia neaparat sa il vizitam. Vecinul cred ca vizitase deja tot. Statea…relaxat..bea bere…si imi mai spunea cate o gluma in dialectul lui pe care eu desigur ca nu il intelegeam dar la care radeam copios!

Acolo toti vorbeau oricum germana, in afara de un singur chelner de la o cabana care stia numai italiana…dar de care o sa va povesteasca Gump.

Asa ca urmatoarea zi am sarit in masina si am plecat spre Schnalstal. O vale cunoscuta mai mult pentru ski, dar care pe noi ne-a primit cu niste peisaje uimitoare de toamna . Ne gandeam atunci: Marius ar fi coplesit de asemenea culori si nu ar inceta sa faca poze si sa le descrie cu cele mai frumoase cuvinte!

Cam asa arata traseul facut de noi, unul usurel ( ca eram si cu „batranii”) dar superb. Am plecat de la lacul Vernagger si am ajuns impreuna pana la cabana Schöne Aussicht. Acolo eu si Gump am mai urcat un pic pana spre 3200 m pana cand puteam sa avem o priveliste si mai buna spre lanturile muntoase ce ne inconjurau. Am facut o sedinta foto si am coborat grabiti ca sa ii prindem din urma pe parinti.


Pana aici au fost amintirile foto din Valea Schnals.

mai sus se poate vedea destul de clar cum iahnia de fasole cu costita e un deliciu chiar si-n tirolul de sud.

Ziua 2 de soare. Alt traseu extraordinar de frumos. Nu ma pot decide care mi-a placut mai mult. Cred totusi ca asta este castigator. Martelltal.

Aici a fost si mai frig, si parca peisajul era mai spre iarna. Din loc in loc regiuni de gheata pe poteca, aveam in fata muntii acoperiti de ghetar, si soarele era asa de puternic ca imi venea sa raman numai in tricou. Bine ca nu am incercat asta!

Gump.

Plimbarea fermecatoare in tirol a inceput cum nu se putea mai bine din Munchen(cel mai nordic stat italian , cum mai spun oamenii locului ).

Valea care trece din Austria in Italia si taie muntii : Vinschgau Tal e plina de cultivatori de mere , de vii ,de castele si de cate o bisericute frumoasa .Asa ca  peisajul din turul frantei sau turul italiei l-am recunoscut imediat, aproape ca imi venea sa spun copilareste: ahh am mai vazut asta acum doi ani cand a trecut plutonul pe acolo….si pentru ca am adus vorba de pluton. Zona asta a fost de-a lungul timpului intr-o disputa de sute de ani intre austrieci si italieni. Daca dupa primul razboi mondial au avut-o austriecii , la sfarsitul celui de-al doilea a ramas Italiei.Prin munti am gasit bisericute comemorand mortii din razboaie si cateva placute  in care e povestit  romantat frontul de la 3000m. Eu in urma lecturii , am ramas cu ideea ca mai multe victime a facut frigul si altitudinea decat au facut gloantele.Si cum dupa al doilea razboi mondial zona a revenit in intregime Italiei , confruntarile cu partizanii au existat pana in ’70 cand zona a devenit autonoma sub numele de regiunea autonoma Trentino-Alto,provincia Bolzan-Bolzano. Datele despre autonomie , partizani , atentate le am de la Bogdan.Ce a iesit din imbinarea de germana cu italiana , din austrieci si italieni e nemaipomenit.Despre orasele de pe Vinschgau Tal(Val Venosta) imi voi aminti alta data. Insa pot sa va spun ca a fost dragoste la prima vedere. Atmosfera e mixata de suflul italian si cel austriac iar turistii  colorati sunt preponderent din Germania.Asa ca zona asta m-a dat gata prin arhitectura frumoasa, prin atmosfera boema si prin serviciile si organizarea locala nespecifice Italiei. Chiar si preturile mi s-au parut mult mai cu bun simt decat in alte zone din Italia.

Noi am de-a lungul acestei vai am petrecut noptile in Naturs-Naturno. Un sat-orasel cochet pe care-l vedeam doar din masina dimineata la plecare si seara la intoarcere.Eh si incepe si muntele , prima zi de dupa prima noapte dormita in cort , noapte in care a inghetat cu brio ce era prin jur. In prima zi cum bine spune Sab am mers pe Schnals Tal. Christel ne-a anuntat de cu seara sa nu ne asteptam la peisajele din alta lume pentru ca nu e chiar asa , se face turism de masa si lumea vine mai mult datorita reclamei. Asa ca ma asteptam la o mizerie ca la Balea. N-a fost sa fie. Lume multa  din seria kokalarii lor sunt mai buni decat ai nostri. Valea e superba pana sus desi intr-adevar in partea alpina vuieste de camioane si excavatoare pentru ca acum ultima parcare e la 2000m iar ei vor sa traga soseaua pana la 3000m. Sa fie sanatosi cu planurile lor , noi am mers mai mult pe o brana pe versantul opus celui cu telecabina pana la ghetar.Pesaijul e frumos in special prin alternanta culorilor , orientarea sudica facand ca padurea de conifere sa urce  la peste 2200m in special zada care m-a imbracat de mai multe ori din cap pana-n picioare in portocaliu. Ce mi-a placut e ca  am urcat un munte de 3000m perfect uscat pe partea sudica fara fir de zapada iar odata ajuns in creasta situatia s-a schimbat total in fata nordica. Zapada, lacuri inghetate , varfuri inzapezite , ghetarii la ceva mai mare departare, partiile ceva mai aproape  si mai jos , perfect batute si intretinute.Doua lucruri mi-au ramas in minte din Schnals Tal.Primul episod :”3 baieti si multe limbi straine”. Eu, un poliglot prin definitie , ajuns la cabana Schone Aussicht, la bar am dat de un asiatic care vorbea numai italiana. Asa ca ne-am inteles de minune numai ca am asteptat cam mult dupa un ceai. Dar timpul…timpul eu nu l-am pierdut  ci  am ajutat un biet austriac/german care nu stia italiana ce vroia clatite dar nu prea se intelegea cu vorbitorul de italiana . Am incercat ! am tradus !  m-am simtit bine! (eu nu stiu italiana). Bucuros ma duc sa-i zic  lui Sab noua mea victorie in lupta cu limbile straine. Austriacu care nu stia decat germana era si el afara si ascultand povestea mea a concluzionat  cum nu se putea mai bine intr-o romana de nota 10: „Sau mai bine intrebam in romana! ”

A doua vale , Martell Tal , in a doua zi cu soare  a fost ceva total diferit. Fara excavatoare la 2900 m , fara fire si telecabine, doar o vale imensa in latime pe care daca o urmezi constincios ajungi la piciorele ghetarilor Cevedale mai aproape si Ortler un mai departe.E o zona de parc de national foarte misto intretinute , in sensul ca nu se vede mai deloc mana omului intreprinzator .Am urcat ceva mai putin decat cu o zi in urma dar stand numai cu ochii pe sus pentru ca spectacolul era unul nemaipomenit.Ghetari in stanga , si inante si in urma. Treceam pe langa ei fara mila si ne uitam la urmatorul din raza vizuala ce ni se  parea mai frumos. Si asta pana la vreo 3000m unde am ramas un pic pe ganduri langa o creasta superba ce incepea chiar de langa noi uitandu-ne spre Ortler….frumos, frumos tare.


3 comentarii

Valea lui Stan


SAB.

Pana sa ajungem up-to-date la calatorii, revenim cu povestea unei ture pe care am facut-o prin august cu Marius. Valea lui Stan.

Plecarea devreme de tot ( Marius trebuia sa fie seara la o nunta) . Eu abea intoarsa din Grecia, m-am trezit buimaca dar sigura ca am chef de o tura chiar si  scurta.

Intrarea in vale am gasit-o usor, ne-am ratacit insa un pic dupa primii pasi pentru ca am luat o poteca gresita ce urca spre ..nimic..sau poate spre alt loc de pipi..pentru ca desigur zona era plantata cu hartii igienice la fiecare pas. Ne-am prins ca trebuie sa urmam firul apei si in scurt timp am scapat si de rahati. Ce a ramas? Frumusetea vaii! Ma gandeam atunci la toti cei care opresc masina sa se pozeze cu cascada artificiala care se afla la intrarea vaii, daca ar stii….dar mai bine ca nu stiu!

Poteca te duce pe langa rau, te pune sa traversezi de pe o parte pe cealalta, si in locurile dificile e amenajata cu scari. E deja un traseu marcat!

La un moment dat poteca urca lasand canionul mai jos, unde noi ne uitam cum Gump se lupta cu apele. El stia de mult ca valea se face si prin apa, asa ca a dat-o inainte curajos ca deja se udase la bocanci. Noi am ales calea sigura si pot sa spun ca ne-am speriat un pic cand l-am vazut ca nu reuseste sa treaca de o saritoare pentru ca apa il da jos. El spune ca ce a fost mai greu nu am vazut noi! Coboara Marius in intampinarea lui. Ajung si eu in scurt timp dar ma intampina Marius : E bine! E un pic speriat, a cazut de cateva ori! Sa ii dam tricoul jos sa vedem daca e lovit! Era bine, nu avea nimic, doar apa in toate colturile.

Gump.Am mers cu mariusica pe aceasta vale nemaipomenita. Primul canion eu nu l-am ratat desi poteca mergea pe sus si ocolea problemele.Am intrat hotarat sa nu scap nici o gura de aventura .Asa  ca au fost cateva guri mari de apa. Asa cum mi-am dat seama cand am iesit , debitul era de 3-4 ori mai mare decat de obicei in aceea perioada. Cand s-a ingustat foarte tare insa m-am cam panicat si -am inceput rapid sa dau din brate  lasand la o parte orice urma de mandrie de a merge in doua picoare si cu capul sus deasupra apei . Curentul era puternic si simteam cum ma cucereste raceala specifica cimitirului.Da am trecut de partea asta, am ajuns la o portiune unde peretele facea usor o treapta putand continua lipit de perete aventura canionului. Ultima incercare in Infern a fost o saritoare de 2.5-3m (probabil o exagerez ), in care practic firul stramt al canionului era blocat de un bolovan ce-mi trecea  cu brio peste cap.Apa isi facea loc prin laterale asa ca  am incercat o abordare in forta si hotarata de a escalada prin stanga cu apa batand la usii mintii mai precis chiar in frunte. Cand am gasit prize la mana sa ma pot trage deja era prea tarziu scapasem piciorul dintr-o priza si :bang cu fundul de stanca si cu apa peste cap. Ma ridic si la fel de hotarat incerc prin dreapta bolovanului pe langa un bidon de ulei cred ca Aral, asa pentru reclama ecologista. Clar aveam mai mult sprijin si puteam sa vad mai clar o varianta de iesire fiindca venea mai putina apa insa prizele de picior erau mult mai sus . Metoda a fost buna pana cand am cazut din nou , de data asta mai dureros. A treia oara tot fara succes ,frustrarea era la cote ingrijoratoare, insa  a patra oara… nu am mai facut nici o greseala si-am iesit. Am ajuns undeva cat sa-i vad si pe Marius si Sabina mai sus pe poteca, ei imi strigau ceva eu le spuneam ca e cam rau, nu prea ne intelegeam si usor pana la final am iesit din primul canion. Valea in rest e superba cu multe treceri peste cascade superbe pe niste scari suspendate dar sigure. Asa ca dupa ce m-am uscat a mai venit un canion ce nu se mai ocolea dar era  lejer si -am trecut toti zambind prin el .Orientarea la finalul vaii cat se ne dam seama pe unde sa iesim spre lacul vidraru a fost doar cat se ne dea incredere in noi.

O vale superba cu foarte multe cascade spectaculoase foarte frumos amenajata si care ,sper eu din egoism ,sa nu intre prea curand in circuitul turistic al traseelor marcate.



ne-am luptat cu poteca marcata de compost la inceput si-am gasit intrarea in vale prin stanga pozei.aveam la noi cateva poze de orientare de la altii:)


o cascada cam plictisita , momindu-ne sa mergem repede in sufletul vaii

iar mai jos ma uitam cu nerabdare la ce frumos e canionul pe care ei vroiau sa-i ocoleasca

si cand am reusit sa ies din tara minunilor am sarbatorit lumina ochilor cu un spectacol de cascade

un al doilea canion linistit si receo echipa intreaga si fericita

si-o strunga ca o poarta catre cer cum ar zice prietenul Galdon.hai ca-mi dau lacrimile ca s-a terminat valea, asta-i ultima poza.

NB : Valea ar trebui supranumita valea celor nu stiu cate cascade sunt in total pentru ca sunt fermecatoare.

Fotograful a fost Dumitrel Marius,el a alergat , a cautat si-a  gasit cele mai interesante forme de trepied prezente pe v lui stan.


2 comentarii

amintiri din fagaras.

Sab: Plecarea in Fagaras a fost visul meu de ani de zile. Am ramas acum cu imaginile astea frumoase, pe care le-am postat aici ..si cu gandul ca am fost naiva sa stau atata timp departe de acesti munti. Tot ce facusem pana acum nu se compara, am simtit puterea muntelui, in cateva momente chiar cu emotie sau frica, sentimente ce m-au facut sa il respect si mai mult. Imi doresc mai mult..din ce in ce mai mult.

Traseul nostru a fost in felul urmator: „tabara de baza” la Balea lac, unde am lasat masina. Am pornit spre Negoiu prin Caltun, strunga Dracului, Vf Negoiu, cu gandul sa campam la Avrig. Nu am reusit sa ajungem, asa ca am campat in caldarea Saratii. A doua zi, cabana Negoiu, am lasat acolo cortul, si am urcat pana la refugiul Scara de unde vroiam sa ajungem la lacul Avrig cum fusese planul initial. Am coborat iar la cabana din cauza ploii. Am plecat apoi din nou spre balea ca sa ne aprovizionam, de data asta luand traseul prin strunga Ciobanului. Desi urmatoarea zi trebuia sa fie de odihna planurile s-au schimbat pe seara si ne-am hotarat sa plecam spre Podragu pe traseul care ocoleste creasta. Ne-a prins noaptea intr-o caldare in care am campat, la primul izvor de care am dat. Am pornit apoi spre Podragu, unde am pus cortul si am plecat spre Moldoveanu.  Fiind un pic presati de timp, urmatoarea zi ne-am intors la Balea, pe creasta de data asta. Desi relativ scurt, traseul a fost incarcat, si fiecare zi ne-a oferit ceva frumos fie ca am descoperit persoane placute sau creste greu de strabatut.

Lacul Caltun

Plecam spre Negoiu…dupa ce ne mai uitam  o data la privelistea pe care o lasam in urma.

Alegem Strunga Dracului

Custura Saratii si varful Serbota ce naste norul cel rau care ne-a speriat

Caldarea Saratii care ne-a adapostit peste noapte

Intoarcerea la Balea prin Strunga Ciobanului

Oprirea neprevazuta in drum spre Podragu in care am fost aproape de fulgere toata noaptea

Am pornit spre Podragu cu gandul la Moldoveanu

Lacul Podragel, mai avem putin

Lacul si cabana Podragu

Inapoi unde ne place..pe creasta

Drumul spre Moldoveanu inconjurati de ceata

Pasii spre varf:

Gump aratand zarea

Doi suparati

Cadoul de plecare din partea muntelui: un joc de nori.. care ba aratau ba ascundeau crestele din jur..

Zmeul.

Gump.Fagaras de data asta a inceput ciudat tare. Foarte ciudat. Itinial doream sa  parcam la Balea  sa ne lasam ce avem de lasat in masina iar pe inserat sa plecam spre Caltun sa nu incepem direct cu o noapte dormita in mizeria de la Balea.N-a fost asa, Cati si Andrei au ajuns pe la 9. Asa ca  prima noapte a trecut repede si-am plecat dimineata cu gandul clar sa ajungem la lacul Avrig. Cel putin eu aveam in minte in asta.Dar spre Negoiu a inceput tot:)) Andrei,saracul, a avut probleme cu stomacu ce au tinut 4-5 zile . Problemele se acutizau mai ales cand punea rucsacul in spate si incepea sa mearga . Iar cand se mai linistea  ii servea o conserva delicioasa de costita , gulas sau carne( pour le connaisseur).Insa a fost frumos cu ei in fiecare seara   cand ne linisteam toti fiarele din stomac care cereu intr-una mancare . E o senzatie placuta sa ramai  cu ochii la creasta si sa auzi de la fiecare cate ceva . Ce sa mai ,am ajuns la Caltun, inca odata am stat un pic cu mine de vorba si -am hotarat pentru totdeauna ca pentru mine e cel mai frumos lac din glaciar din tara , pentru ca tot ce-l incojoara ma bucura mult mai mult  decat alte cadre cu alte lacuri.

Cum necum  am ajuns prin strunga dracului, o  strunga foarte  aglomerata pe vreme buna.Un fel de trafic bucurestean.In custura propiu-zisa n-am mai intrat  lasand balta planul cu mers pana la lacul Avrig in prima zi .  Cand intram in custura erau niste fulgere pe Serbota: de simteai chilotii reci! Ghinion. Ne-am pacalit cu ploaia si -n prima zi si-n a 2-a .  In afara serii in care am innoptat sub caldarea saratii , mai jos de cascada, mai sunt doua lucruri de amintit din incursiunea noastra in partea de Vest.Un  tip intalnit in refugiu Scara pe la vreo 50 de ani , ce mergea singur si vana  portrete de marmote.  Ne-a povestit lucrurile esentiale ce trebuie stiute despre marmote: nutritie,locuri preferate de hranit puii, cum arata gaurile unde se ascund etc. Am si vazut una .Alerga. In  seara  de la negoiu  nu ne-am mai incalzit vocea doar cu ceai am cantat adanc in noapte  motivati de o tuica de zalauvenita de la un tip din tg mures.  De povestit  din est ar mai fi  Strunga Ciobanului. Traseul e comun de la cabana negoiu pana inainte de lespezile de la acele cleopatrei.La piatra pranzului se tine stanga pentru  traseul  spre strunga asta. O strunga ocolita de multi pentru ca strunga insasi ocoleste varful Negoiu.Insa de o frumusete incredibila. Practic crestele misto pe care le vezi din varf le taie un pic mai jos traseul asta.E foarte speculoas cu perspectiva foarte buna asupra Negoiului mic.

Zilele de spectacol vin dispre est. Personal am avut o oarecare uimire cu Moldoveanu’.Nu mai fusesem deloc nici iarna nici vara , iar pasii catre varf i-am facut  gandindu-ma la tot ce auzisem ,descrieri si pareri.  Ma urmarea gandul ca nu e un varf spectaculos, nici ca traseu nici ca perspectiva, si nu prea aveam chef. Ehh dar am ajuns si pe Vistea , ceata dadea dreptate la tot ce auzisem, pentru ca nu vedeam mare lucru. Insa cand am ajuns pe varf s-a luminat dintr-o data vreo 5-10 min exact cat sa ma bucur de cel mai frumos tur al ochilor. Desi varful in sine nu e abrupt , nu e spectaculos,  perspectiva e nemaipomenita. Ce am vazut de pe Moldoveanu mi s-a parut mult mai frumos si estetic decat din Negoiu. Clar Moldoveanu m-a impresionat mult mai mult decat Negoiu pentru tot ce cuprindeam in raza ochilor.

Ultima zi a fost superba.Nu m-au impresionat  traseul pe la Podragel , marmota din spatele ferestrei zmeilor,reintalnirea cu domnul vanator de cadre cu marmote ori pe unde am inoptat , cat m-a marcat creasta pe la Arpasu Mare si Arpasu Mic .  Aproape ca mergeam cu spatele spre Balea pentru ca Vistea -Moldoveanu erau intr-o coregrafie ce imi mangaia ochii si-mi stergea lacrimile fortate de vant.Ma bucuram la fiecare intoarcere catre cele doua varfuri pline de ceata, de rautate si frumusete in acelasi timp. A fost un spectacol de imagine si efecte speciale la care eu si Sab am avut bilete in fata si-n care regizorul intr-o interpretare moderna ne dadea indicatii si ne lasa sa privim atat cat sa nu ne dam seama daca se intampla in realitate sau in urma cu cateva secunde inchisesem ochii.