piatra craiului in vacanta

A venit cu greu vacanta pentru mine si pentru Sab anu vara asta, insa a venit meritata din plin, Sab a realizat la antrenamentul oficial inantea rezidentiatului un super rezultat  , si ma mandresc si aici  in jurnalul nostru de plimbare. Asa ca imediat dupa examen am luat rucsacii , ne-am luat toate gandurile grele,cateva neajunsuri si frustrari plus oboseala acumulata toata vara asta care pentru mine a fost stresanta ca niciodata, pentru Sab  nici nu mai spun, le-am pus pe toate in Matiz si-am parcat in plaiul foii.Desi am mai fost in Piatra Craiului chiar si zona de N-V inca aveam cateva trasee de cand merge lumea prin acesti munti pe care nu le vazusem niciodata. Unul din ele era si Diana prin padina ursilor , cu pantele abrupte cu ritm nebun ce te duc la baza peretilor. Cum sa te gandesti la orice  alta problema cand ai in fata niste urcari scurte si abrupte ce-ti lasa mintea sa gaseasca doar rezolvarea unei noi pauze , eventual una lunga, asa cum a fost la noi odata ajunsi la refugiul Diana. Acum pare un refugiu banal poate pentru multa lume insa pozitionarea lui, linistea , apropierea fata de pereti , frumusetea aranjamentului razelor soarelui in poienita din fata intrarii l-au inclus in sufletul meu. Aici am aflat de la 2  persoane de la PNC(parcul national piatra craiului )ca la Izvorul lui  Gavan  nu era apa deloc. Am simtit cum norocul mi-a iesit in cale fiindca ne doream sa ajungem la ascutit cu 1 l de apa si sa realimentam abia in Poiana Inchisa(unde  era foarte probabil sa intalnim aceeasi situatie).Si pentru ca mi-era nespus de dor de toate acele pante am mai tras o sesiune de……

….. de aici continui eu ( Sab ) pt ca Gump a lasat aceasta ciorna neterminata. Desi a trecut ceva timp de atunci, imi amintesc cum Gump a coborat dupa apa, iar eu am ramas singura la Diana savurand linistea din Crai si citind o scrisoara lasata acolo de catre o muntomanca entuziasmata. A doua zi am pornit spre Ascutit pe brana Caprelor, unde am dat de un grohotis groaznic care mi-a intunecat un pic bucuria cu care pornisem. Noroc ca am ajuns repede in creasta si ne-am recapatat zambetul pe buze. Plecasem amandoi echipati pt o tura de o noapte cu gandul sa ne intoarcem in Plaiul Foii ca sa luam cu noi niste prieteni care urmau sa vina de dimineata. Pe drum ne-au sunat sa ne anunte ca nu vor mai aparea, asa ca ne-am hotarat prelungim tura cu inca o noapte, si sa dormim la Grind II si sa coboram pe la Lanturi, sau sa facem creasta sudica daca mai avem chef. Avand in vedere planurile astea, va spun ca aveam la noi mancare numai pt o zi, cu potential de prelungire pt 2. Numai la asta nu ma gandeam eu la Ascutit cand am gasit in refugiu un Snickers, si l-am lasat acolo „sa il manance cei care chiar au nevoie”. Cateva ore mai tarziu eu si Gump eram aproape in stare sa facem toata creasta inapoi numai sa luam o gura din el! Desi la Grind cand am ajuns eram numai noi 2, nu a trecut mult pana au aparut un grup…cel putin interesant format dintr-un 2 tipe ( din Cehia..sau nu stiu) un tip foarte ok roman, si un tata romano/francez cu o fetita de 5 ani foarte simpatica. Cum a intrat in refugiu a strigat: aici dorm eu cu tata! si a sarit in carca lui Gump. Au fost foarte simpatici si ne-au servit si pe noi cu branza de burduf zacusca si ciocolata. Daca ar fi stiut cu cata pofta am mancat din ce na dadusera, si ca ne-au salvat de la o noapte de forfota prin stomac! A 2a zi de dimineata am coborat pe la Lanturi, intalnindu-ne cu tot felul de grupuri care mai de care mai pestrite care urcau spre creasta. Unii chiar ne-au anuntat ca dupa ultimul lant intr-o grota e o bere. Noi am crezut ca o sa gasim o doza, dar am ramas uimiti cand am vazut ca acolo zacea de fapt ditamai sticla de 2 L. Am lasat-o si pe ea pentru alti turisti insetati. Am ajuns la Plaiul Foii visand si aproape simtind in gura gustul de ciorba de fasole in paine. Cand am dat de ea, si ne-am racorit cu o bere a fost apogeul excursiei noastre. Asta da vacanta!

Urmatoarele zile ne-am relaxat un pic in Zarnesti, unde am innoptat la o pensiune de familie foarte draguta si prietenoasa. Urmatoarea zi am facut si o tura de recunoastere ca sa gasim intrarea in valea vladusca pentru viitoare ture.

Desi nu am facut foarte multe trasee, excursia asta a fost exact relaxarea de care aveam nevoie dupa un an greu!

Refugiul Diana:

spre la Om:

Dimineata la Refugiul Grind II:

Plecam spre La lanturi

Intrarea in Valea Vladusca:

Reper intrare Valea Vladusca:

Reclame

Padina lui Calinet ,Vale in cinstea lui Galdon

Inainte de plecarea lui Galdon in  Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord am plecat cu dimineata-n cap sa facem ceva frumos in Crai. Am dezbatut cateva variante cu o seara inante ,amandoi cu un mare chef de luat decizii, incat a  ramas sa alegem in parcarea din Plaiul Foii intre braul de mijloc sudic , braul rosu, creasta sudica  sau padina lui calinet cu retragere pe braul cioranga mare in functie de  unde o sa ploua. Aveam informatii sigure , ca de fiecare data , ca nu va ploua in tot masivul si nesigure daca  va ploua sau nu pe undeva  in tara.

Nu mai are rost sa mentionez ca  pana sa  ne intalnim si cu Matei deja ne  adia un vant de Bucegi care era cat pe ce sa ia mintile pe vreo vale ca e pacat. Ne-am revenit si-am tinut calea cea buna. Eh si -am dat si drumul la radio la care am ascultat postul copilariei mele in vacanta la bunici Radio Romania Actualitati , varianta locala Brasov. Pe cat de plictisitor mi se parea in acea  vreme avand aceeasi variatie  ca torsul unei pisici pe atat de amuzant mi s-a parut acum. In 5 minute de cand gasisem frecventa radeam toti trei   de faceam freba musculara la abdomen. Pe scurt era un mic reportaj  despre un pictor  brasovean  ,Ovidiu Carpusor, realizat perfect : plin de patriotism local , realizatorul emisiunii ne explica cum Ovidiu Carpusor  picteaza in ulei, pe panza, folosind  tehnici de pictura in ulei redand peisaje in pastel din imprejurimile Brasovului. A mai folosit inca de vreo 10 ori cuvantul ulei in 2 fraze si-a trecut la interviu, unde cu mult tact s-a ajuns la concluzia ca biserica neagra desi a fost pictata de sute de ori nu a fost surprinsa inca in toate ipostazele si starile sufletesti sau trupesti ale artistilor asemeni tuturor  imaginilor reprezentative ale Brasovului. Bravo radio romania actualitati  ai ramas neschimbata , reportaje insufletite de ispiriatia fara margini a realizatorilor , in numele echipei iti multumim ca ne-ai oferit subiect de ras pentru toata ziua.

Hotararea sa mergem spre Padina lui Calinet nu a venit greu, fiind senin in tot masivul si nici urma de ploaie toata. Usor si cu atentie , adica n-am balaurit decat vreo 2-3 minute un rezultat foarte bun ,am ajuns din nou la Sperante unde atmosfera era nemaipomenit. Soare perfect, iarba miroasea de mai puteam sta pe loc iar foamea era de mult trecuta. Si-am plecat catre valea , padina ce m-a atras la prima vedere , anul trecut in aceea zi de vara de indiana cand am plecat pe braul de mijloc calauziti de Matei. Am intrat in vale si dupa o scurta repriza de hipoxie au inceput toate glumele stranse in ultimii ani si cele mai vechi melodii , placeri vinovate din ultimii 15 ani.

Padina in portiunea superioara , cea din braul de mijloc pana aproape de creasta , este de o frumusete incredibila, cu cateva saritori frumoase  un pic grele ce puteau fi ocolite fara prea multa bataie de cap insa pe vreme buna ofera multe bucurii. Nu stiu insa cand a trecut timpul ,am ramas uimit la fiecare pas de aceasta vale minunata , cu pereti inalti si formatiuni spectaculoase , si foarte ingusta, exact pe gustul meu. Matei spunea ca a fost iarna, chiar ma gandeam cum ar fi cu placa o nebunie pe acolo, s-ar putea sa se umple usor de zapada toata partea frumoasa , sau s-ar putea sa dezvolte pasiuni de-o viata.M-a impresionat asta-i clar , nu ma asteptam sa gasesc o vala atat de ingusta, spectaculoasa cu un fir relativ usor de parcurs si cel mai important fara probleme de orientare. Eu nu mai fusesem pe vale, am citit o descriere vaga printre primele care apar la cautare pe google, n-a fost nevoie de documentare serioasa.

Iar din creasta , am pranzit cu ochii atinti in Bucegi unde cred ca ploua , insa imaginea era perfecta ,norii invaluind vaile de abrupt  fiind  si ei la randul lor sfasiati de peretii stancosi.Niste simpatici colegi de vale , ne-au asteptat  la Ascutit( unde am preferat sa nu mancam , sa spulberam tihna ultimei mese cu Galdon in creasta cu discutii cu turistii/ele) sa ne arate intrarea spre Braul Cioranga, intrare vizibila  si din avion, marcata  cu o momaie insa eu eram cam speriat ca poate nu dau ea.  Si cat m-am bucurat de Calinet pe atat am injurat coborarea pe valea asta printr-o gramada de grohotis,care nu are nici o perspectiva frumoasa si nici altceva interesant , mi-a mai revenit zambetul doar  pe braul propriu-zis de unde am ramas cu alte ganduri victima , canionul cioranga mare si alte trasee devenind noi dorinte de implinit…

                                                Mai sus valea cu inceputul ei la fel de spectaculos ca si finalul

Si mai jos Matei cu chef

Mai jos singura  saritoarea  mai grea si mai spectaculoasa ce poate fi ocolita usor prin dreapta, insa pe o portiune nu prea frumoasa

  Si un braconier cu privirea de peisaje inedite, camuflat desigurValea  privita de sus

S i ajungeam si pe V Cioranga Mare

Unde Galdon avea orizonturile deschise la fel ca ideile

  Mai sus e braul Cioranga Mare propriu -zis , un brau de-o frumusete banuita din descrierile tuturor

Tot mai sus am ramas indragostit de intrarea la acest spectacol de stanca , Canionul Cioranga Mare

Pe final va las sa  priviti o cum arata una dintre nenumaratele admiratoarei ale Nadiei Comaneci

Restanta

O restanta pe care nu o putem amana. Postul cu braul de mijloc merita mai multe poze!

Mai sus ne zambeste fotograful, cel caruia trebuie sa ii multumim pentru aceste poze minunate! 😀 Din pacate la intrarea pe Anghelide a ramas si fara loc pe card si fara baterie, asa incat restul ramane doar in amintirea noastra.

braul de mijloc , intrand pe la refugiul ascuns si iesind prin anghelide

Sab:

Traseul: Plaiul Foii- malul galben-refugiul sperantelor- scara de fier -braul de mijloc-traseul Anghelide

Echipa s-a format spontan as putea spune, in urma postului de pe FB al lui Matei in care intreba daca merge cineva la munte in Crai. Gump care pandea de mult o asemenea ocazie s-a aratat imediat interesat. Matei se intalnea cu inca 5 prieteni in Plaiul Foii. Galdon anuntase de mult ca merge pe munte cu noi. Eu am aflat ultima!

Am pornit la drum sambata dupa-masa, cand  am reusit cu greu sa ne revenim dupa petrecerea de vineri seara-noaptea. Ajunsi in Plaiul Foii, facem cunostiinta cu noii prieteni de drum si cu frigul de acolo. Ne strangem toti in jurul focului si incercam sa ne incalzim cum putem. Eu ma gandeam numai la cat urmeaza sa tremur in cort. Pana la urma supravietuim cu brio noptii,  si ne trezim cu totii gata de drum. Intre timp se schimbase ora, fapt ce ne deruteaza pe toti. Se ridica intrebarea: Cat este ceasul? ora noua? Vine si raspunsul: Ora opt dupa ora noua! Deci e opt? Da, ora noua!

Pana la urma nu mai conteaza, important era sa plecam si sa incercam sa gasim intrarea in traseu, ceea ce era ,din cate am inteles, destul de greu. Facem initial o incercare pe o poteca ce ajunge sa se piarda, ne intoarcem si avem norocul sa gasim o casa cu o femeie draguta care ne indruma corect catre refugiul ascuns. Eu eram foarte emotionata sa descopar aceasta parte a Craiului care mi-a fost ascunsa pana acum. Ma mai gandeam si daca ma voi ridica la inaltimea colegilor mei de echipa, si speram sa nu ii tin in loc. Am ajuns la Malul Galben, de unde am inceput urcarea spre refugiul Sperantelor. Am urmat poteca pana cand am ajuns la un punct de belvedere, de unde nu se mai putea continua. Noi am profitat de ocazie ca sa facem o pauza de masa, in timp ce Matei a dat o tura in jur pentru a gasi traseul. Ne-am intors un pic si am gasit si poteca corecta. Ajungem la refugiul Sperantelor unde nu zabovim mult. Era deja ora 2 si pierdusem destul timp. Continuam drumul intrand pe Braul de mijloc si ajungem sa vedem Padina  lui Calinet si sa coboram Scara de fier. Aici incepe sa ma incerce o oboseala de care am scapat destul de rapid cantand in gand cantece de munte. Vaile pe care le traversam si peretii de stanca ma coplesesc si nu reusesc sa gasesc o modalitate sa merg uitandu-ma numai in sus. Luciana ne tot ameninta ca mai e putin si ajungem la Termopile, asa ca toti eram alerti si intrebam obsesiv daca am ajuns sau nu. Pana la urma dam de intersectia cu Valea Podurilor, marcata pe o stanca “VP”. Acolo era si Termopile. Pornim mai departe cu un sentiment de multumire. Urmeaza zona la placi, si apoi traseul lui Anghelide. Coboram un grohotis al naibii de enervant. La un moment dat vad 2 bolovani care se rostogolesc spre mine, si astept sa vad cam care e directia in care o vor lua. Aleg totusi sa fac un pas spre lateral si sa ma lipesc de stanca. Gump s-a ferit si el si am grabit pasul pentru a scapa de zona respectiva. Nu trece mult si dam de intrarea in Canionul Negru. Sunt foarte incantata sa ajung acolo mai ales ca il vazusem in poze si mi se parea extrem de frumos. Normal ca nu am fost dezamagita. Parea ca e un loc special facut de munte pentru a  permite trecerea unui singur om. Incepe sa se insereze, desi era numai ora 6. Cand iesim din canion isi fac aparitia primele stele. Desi a trebuit sa continuam traseul pe intuneric, si eram destul de obosita,  am putut  sa ma bucur privelistea acelui cer atat de senin incat cu greu reuseai sa gasesti o parte fara stele. Luciana ne-a dovedit ca stie drumul “cu ochii inchisi” si mare noroc am avut cu ea!  Am cunoscut niste oameni foarte frumosi, fapt pentru care ii sunt recunoscatoare lui Gump pentru inspiratia de a raspunde invitatiei lui Matei.

Azi stau si rememorez in timp ce scriu toate peisajele pe care le-am vazut ieri si parca inca sunt  acolo bucurandu-ma si nevrand sa ma mai intorc aici in oras.

Gump. Am raspuns la invitatia catre univers a fratelui Matei, si-am plecat sambata seara in plaiul foii.Si bine am facut . Ce-a urmat a fost cea mai misto si mai concentrata tura de anul asta spectaculoasa la fiecare pas aproape. Perspective  cosmice si lucrari de sculptura a timpului si-a ploilor in peretii abrupti ai pietrei craiului ce mie mi-au adus aminte de piesele lui Rodin.

O alta surpriza placuta a fost gasca lui Matei, eu cu Sab si cu Galdon ne-am inteles foarte bine la traseu cu ei .Nu mai mersesem in 10 oameni din liceu cred.Si nu ca n-a fost rau de data asta ,ba chiar a fost foarte frumos.

Duminica dimineata  , dupa ce-am primit colindatorii(Matei vroia sa-i deschidem usa cortului) la 7 dupa ora noua,am facut o mica incursiune pe v.ursilor unde am cautat  aiurea  traseul spre refugiul ascuns. Ocol suficient cat sa ne destindem si radem cu pofta  cand dupa ce am agatat o femeie care lua apa din rau iar  ea  ne-a dat informatiile corecte si ne-a calauzit prin curtea ei, i-am rupt si-o barna la gard(adevaru e ca era cam putred).Usor si cu chef am ajuns la Malul Galben unde am refuzat hornu nisipos si am urcat direct . Alt moment scurt de ocol la o belvedere numai buna cat sa punem lucrurile la punct si cu foamea ca ulterior sa gasim valcelul ce trebuia urcat. Prieteni, noi nu ne-am bazat pentru orientare decat pe o harta generala a pietrei craiului si pe o descriere vaga a traseului. In problema orientarii si-au aplecat serios atentia Matei , Luciana si Marian care mai fusesera si/sau stiau cateva repere clare . Cu ajutorul lor am ajuns si la refugiul ascuns , si la celebra scara de fier si la mult celebra Padina a lui Calinet, ne-am bucurat privirea si la trecerea pe sub peretii imensi cu formatiuni abrupte , imperioase si pline de creneluri.Intr-un moment numai bun al zilei adica inainte cu mult sa se intunece am ajuns intr-un amfiteatru imens …armonie, radicalitate, forme finisate realist. Misto , foarte misto amfiteatrul prin care traseul trece chiar pe la baza. Intre chestiile misto sunt si cateva grohotisuri semnificative si neprietenoase. Un pic inante de Anghelide am urcat  pe langa o fisura foarte frumoasa ce e taiata intr-un perete intreg . Iar Anghelide incepand cu hornul negru…e mai mult decat fermecator. M-a uimit cat de stramt e si ce frumos se vede de sus crapat intre cei dei pereti imensi. E plin de frumusete de la inceput pana iesi din el. Am vazut multe foto cu el dar pe viu si de sus transmite mult mai mult. Finalul zilei ad-literam a fost un pic dupa degetul lui Anghelide , dupa care am aprins si frontalele si ne-am cautat usor drumul prin grohotis si prin padure pana la mult dorita ciorba de fasole pe care am ajuns s-o mancam abia in Sinaia. Finalul n-a fost lipsit de emotii de toamna si de seara, cate o julitura, cate o taietura, cate o eschiva la o piatra .  Galdon si-a pus cu succes umaru la loc dupa ce a iesit de la locul lui la o alunecare..noroc cu experienta.

O iesire de duminica intr-un Crai spectaculos ca de fiecare data cu un cer senin si -o echipa  frumoasa:Eu cu Sab  ,Galdon, Matei, Luciana, Marian,Cristina,Craita,Dexter.

Mai multe poze si mai misto:http://www.mateilaudoniu.ro/?p=894

Această prezentare necesită JavaScript.