calatorie cu nebunie

imagini memorate printre oameni,pietre, lacuri, paduri,caramizi.imagini patate de mancare ,de muzica, de povesti


3 comentarii

Valea lui Stan


SAB.

Pana sa ajungem up-to-date la calatorii, revenim cu povestea unei ture pe care am facut-o prin august cu Marius. Valea lui Stan.

Plecarea devreme de tot ( Marius trebuia sa fie seara la o nunta) . Eu abea intoarsa din Grecia, m-am trezit buimaca dar sigura ca am chef de o tura chiar si  scurta.

Intrarea in vale am gasit-o usor, ne-am ratacit insa un pic dupa primii pasi pentru ca am luat o poteca gresita ce urca spre ..nimic..sau poate spre alt loc de pipi..pentru ca desigur zona era plantata cu hartii igienice la fiecare pas. Ne-am prins ca trebuie sa urmam firul apei si in scurt timp am scapat si de rahati. Ce a ramas? Frumusetea vaii! Ma gandeam atunci la toti cei care opresc masina sa se pozeze cu cascada artificiala care se afla la intrarea vaii, daca ar stii….dar mai bine ca nu stiu!

Poteca te duce pe langa rau, te pune sa traversezi de pe o parte pe cealalta, si in locurile dificile e amenajata cu scari. E deja un traseu marcat!

La un moment dat poteca urca lasand canionul mai jos, unde noi ne uitam cum Gump se lupta cu apele. El stia de mult ca valea se face si prin apa, asa ca a dat-o inainte curajos ca deja se udase la bocanci. Noi am ales calea sigura si pot sa spun ca ne-am speriat un pic cand l-am vazut ca nu reuseste sa treaca de o saritoare pentru ca apa il da jos. El spune ca ce a fost mai greu nu am vazut noi! Coboara Marius in intampinarea lui. Ajung si eu in scurt timp dar ma intampina Marius : E bine! E un pic speriat, a cazut de cateva ori! Sa ii dam tricoul jos sa vedem daca e lovit! Era bine, nu avea nimic, doar apa in toate colturile.

Gump.Am mers cu mariusica pe aceasta vale nemaipomenita. Primul canion eu nu l-am ratat desi poteca mergea pe sus si ocolea problemele.Am intrat hotarat sa nu scap nici o gura de aventura .Asa  ca au fost cateva guri mari de apa. Asa cum mi-am dat seama cand am iesit , debitul era de 3-4 ori mai mare decat de obicei in aceea perioada. Cand s-a ingustat foarte tare insa m-am cam panicat si -am inceput rapid sa dau din brate  lasand la o parte orice urma de mandrie de a merge in doua picoare si cu capul sus deasupra apei . Curentul era puternic si simteam cum ma cucereste raceala specifica cimitirului.Da am trecut de partea asta, am ajuns la o portiune unde peretele facea usor o treapta putand continua lipit de perete aventura canionului. Ultima incercare in Infern a fost o saritoare de 2.5-3m (probabil o exagerez ), in care practic firul stramt al canionului era blocat de un bolovan ce-mi trecea  cu brio peste cap.Apa isi facea loc prin laterale asa ca  am incercat o abordare in forta si hotarata de a escalada prin stanga cu apa batand la usii mintii mai precis chiar in frunte. Cand am gasit prize la mana sa ma pot trage deja era prea tarziu scapasem piciorul dintr-o priza si :bang cu fundul de stanca si cu apa peste cap. Ma ridic si la fel de hotarat incerc prin dreapta bolovanului pe langa un bidon de ulei cred ca Aral, asa pentru reclama ecologista. Clar aveam mai mult sprijin si puteam sa vad mai clar o varianta de iesire fiindca venea mai putina apa insa prizele de picior erau mult mai sus . Metoda a fost buna pana cand am cazut din nou , de data asta mai dureros. A treia oara tot fara succes ,frustrarea era la cote ingrijoratoare, insa  a patra oara… nu am mai facut nici o greseala si-am iesit. Am ajuns undeva cat sa-i vad si pe Marius si Sabina mai sus pe poteca, ei imi strigau ceva eu le spuneam ca e cam rau, nu prea ne intelegeam si usor pana la final am iesit din primul canion. Valea in rest e superba cu multe treceri peste cascade superbe pe niste scari suspendate dar sigure. Asa ca dupa ce m-am uscat a mai venit un canion ce nu se mai ocolea dar era  lejer si -am trecut toti zambind prin el .Orientarea la finalul vaii cat se ne dam seama pe unde sa iesim spre lacul vidraru a fost doar cat se ne dea incredere in noi.

O vale superba cu foarte multe cascade spectaculoase foarte frumos amenajata si care ,sper eu din egoism ,sa nu intre prea curand in circuitul turistic al traseelor marcate.



ne-am luptat cu poteca marcata de compost la inceput si-am gasit intrarea in vale prin stanga pozei.aveam la noi cateva poze de orientare de la altii:)


o cascada cam plictisita , momindu-ne sa mergem repede in sufletul vaii

iar mai jos ma uitam cu nerabdare la ce frumos e canionul pe care ei vroiau sa-i ocoleasca

si cand am reusit sa ies din tara minunilor am sarbatorit lumina ochilor cu un spectacol de cascade

un al doilea canion linistit si receo echipa intreaga si fericita

si-o strunga ca o poarta catre cer cum ar zice prietenul Galdon.hai ca-mi dau lacrimile ca s-a terminat valea, asta-i ultima poza.

NB : Valea ar trebui supranumita valea celor nu stiu cate cascade sunt in total pentru ca sunt fermecatoare.

Fotograful a fost Dumitrel Marius,el a alergat , a cautat si-a  gasit cele mai interesante forme de trepied prezente pe v lui stan.

Reclame